Sau poate că vacanţa mea n-a fost chiar aşa lipsită de peripeţii cum presupun eu. Pe ultima sută de metrii alergată, sau mai degrabă păşită, la bunica, mi-a apărut un bolovan în cale. Acest obstacol, la început inofensiv, s-a dovedit a fi vinovat de prelungirea repausului meu acasă, în ciuda dorinţei mele de a mă întoarce în jungla în care învăţ. Inconvenientul, întruchipat sub forma unei albine, şi-a lăsat amprenta (în cazul acesta fundul) asupra mea într-un loc sensibil şi... vizibil.
După cum spuneam, cu o zi înainte de întoarcerea acasă, am plecat împreună cu mătuşa în vizită pe la rude. Gazdele noastre au un băieţel adorabil, pe care am ţinut neapărat să-l revăd. Şi astfel am ajuns în locul cu pricina. Totul a fost bine la început. Liniştea dinaintea furtunii, nu? Eu nu am observat-o, dar se plimba o albinuţă pe acolo de ceva vreme. A bâzâit poporul în număr de 7 muritori, cu mine inclusiv şi a fost motiv de discuţie pentru câteva minute. Am menţionat numărul nostru deoarece, cu câteva minute înainte să plecăm, după vreo 2 ore de şedere, draga noastră eroină s-a îmbârligat în părul MEU. Doar ea ştie cum a reuşit să ajungă acolo, important e că nu părea prea dornică să iasă. M-am chinuit s-o eliberez, m-am flocăit şi mi-am pieptănat cu degetele pletele nu mai lungi de nivelul gâtului. Am ieşit victorioasă din această luptă, dar nemernica mi s-a plantat pe faţă. A durat doar o fracţiune de secundă până să-i trântesc una din fundul grădinii. Reflexele au fost de vină! Şi-a lăsat fundul în faţa mea, cu 2-3 cm mai jos de ochi. M-a durut, usturat şi pişcat, dar a trecut după o vreme. Eram puţin roşie şi umflată, ca muşcătura de ţânţar, nimic mai mult.
Ziua următoare însă, obrazul mi se umflase cu pompa şi era de 3 ori mai mare. Mi-am compresat faţa toată dimineaţa, am făcut o injecţie şi am primit pastile. M-am întors acasă, mi-am şocat mama, căreia îi spusesem că abia se vede şi m-am compresat din nou. Miercuri dimineaţa m-am trezit cu tot ochiul umflat exact ca un balon; păream extra-supra-ponderată la nivelul ochiului drept. Pastilele şi bucăţile de carne îngheţată şi-au făcut efectul şi pe la amiază puteam să deschid pe jumătate ochiul. Mi-a trecut abia pe sâmbătă, când încă eram puţin vânătă.
Deşi am avut o prelungire neaşteptată, am plecat şi cu ceva bun de la bunicuţa. Graţie capacităţii altui telefon şi altui calculator, mi-am primit pozele. Yupiii! Aşa că topicul „mă chinuie talentul” s-a remodelat şi e gata să înfrunte tehnologia!
Nu ştiu a ce arată asta, dar îmi place. ^_^
Aşa cum îi spuneam şi "aproape" cumnatului tău, talentul tău în a imortaliza orice, exceptând fiinţele umane, este indiscutabil. Ar trebui să îl fructifici cumva.
RăspundețiȘtergereCât despre micul incident, eu cred că ar trebui să te înscrii la o şedinţă de spiritism pentru a evoca spiritul răposatei. Am să-i sugerez mediumului să se înarmeze cu flori pentru ca tu să-i poţi mulţumi cum se cuvine albinei pentru vădita ei preocupare vizavi de reumatismul tău.