Idilă şi promisiune imaginară

 

Sau poate că vacanţa mea n-a fost chiar aşa lipsită de peripeţii cum presupun eu. Pe ultima sută de metrii alergată, sau mai degrabă păşită, la bunica, mi-a apărut un bolovan în cale. Acest obstacol, la început inofensiv, s-a dovedit a fi vinovat de prelungirea repausului meu acasă, în ciuda dorinţei mele de a mă întoarce în jungla în care învăţ. Inconvenientul, întruchipat sub forma unei albine, şi-a lăsat amprenta (în cazul acesta fundul) asupra mea într-un loc sensibil şi... vizibil.

După cum spuneam, cu o zi înainte de întoarcerea acasă, am plecat împreună cu mătuşa  în vizită pe la rude. Gazdele noastre au un băieţel adorabil, pe care am ţinut neapărat să-l revăd. Şi astfel am ajuns în locul cu pricina. Totul a fost bine la început. Liniştea dinaintea furtunii, nu? Eu nu am observat-o, dar se plimba o albinuţă pe acolo de ceva vreme. A bâzâit poporul în număr de 7 muritori, cu mine inclusiv şi a fost motiv de discuţie pentru câteva minute. Am menţionat numărul nostru deoarece, cu câteva minute înainte să plecăm, după vreo 2 ore de şedere, draga noastră eroină s-a îmbârligat în părul MEU. Doar ea ştie cum a reuşit să ajungă acolo, important e că nu părea prea dornică să iasă. M-am chinuit s-o eliberez, m-am flocăit şi mi-am pieptănat cu degetele pletele nu mai lungi de nivelul gâtului. Am ieşit victorioasă din această luptă, dar nemernica mi s-a plantat pe faţă. A durat doar o fracţiune de secundă până să-i trântesc una din fundul grădinii. Reflexele au fost de vină! Şi-a lăsat fundul în faţa mea, cu 2-3 cm mai jos de ochi. M-a durut, usturat şi pişcat, dar a trecut după o vreme. Eram puţin roşie şi umflată, ca muşcătura de ţânţar, nimic mai mult.

Ziua următoare însă, obrazul mi se umflase cu pompa şi era de 3 ori mai mare. Mi-am compresat faţa toată dimineaţa, am făcut o injecţie şi am primit pastile. M-am întors acasă, mi-am şocat mama, căreia îi spusesem că abia se vede şi m-am compresat din nou. Miercuri dimineaţa m-am trezit cu tot ochiul umflat exact ca un balon; păream extra-supra-ponderată la nivelul ochiului drept. Pastilele şi bucăţile de carne îngheţată şi-au făcut efectul şi pe la amiază puteam să deschid pe jumătate ochiul. Mi-a trecut abia pe sâmbătă, când încă eram puţin vânătă. 

 

Deşi am avut o prelungire neaşteptată, am plecat şi cu ceva bun de la bunicuţa. Graţie capacităţii altui telefon şi altui calculator, mi-am primit pozele. Yupiii! Aşa că topicul „mă chinuie talentul” s-a remodelat şi e gata să înfrunte tehnologia!

Nu ştiu a ce arată asta, dar îmi place. ^_^

Are you ready?

Long time no see, lume! Cum o mai duceţi? Mă gândeam de ceva vreme ce-aş mai putea trăncăni şi mormăi (în scris) p-aici, dar sunt cam în pană de idei. Cel puţin, nu una întreagă care să formeze o propoziţie coerentă, cu un amărât de sens.

Iniţial plănuiam să-mi etalez pe aici rănile provocate de aşa zisul meu talent la fotografiat. Am avut o vacanţă destul de plictisitoare, fără evenimente demne de povestit, relaxantă şi seacă. Am lenevit toată ziua, am încurcat lumea şi am lenevit din nou. Dar într-o minunată zi cu soare, m-a izbit o dorinţă atât de adânc şi de dureros încât a trebuit să-mi exersez neapărat capacităţile. Astfel i-am omorât bunicii ’o două flori şi am tras nişte poze nice. Dar datorită incapabilităţii laptopului, rahaticiunii numită bluetooth sau a telefonului meu, transfuzia pozelor în conservă a eşuat. Aşa că acel topic s-a topit încet dar sigur sub splendoarea tehnologiei, care continuă să câştige fiecare meci.

Apoi mă gândeam să-mi expun gândurile privind un anime foarte funny. Se numeşte Beelzebub şi urmăreşte povestea unui tânăr delicvent, bătăuş şi total neinteresat de soarta populaţiei, care din motive stranii, creşte un bebeluş. De fapt, motivele sunt explicate chiar de la început... În orice caz, bebeluşul cu păr verde şi gol puşcă în permanenţă îmi trezeşte sentimentele materne. E pur şi simplu adorabil! Mai puţin când plânge... Pentru că vedeţi voi? Puştiulică e fiu de demon, adică fiul stăpânului demonilor şi când plânge... literalmente te trăzneşte! Dar e o scumpete!

Neeeh?  (~^_^~)

Deşi până aici postul ăsta n-a avut nicio amărâtă de legătură cu titlul, nu vă asigur c-o să aibă prea multă nici de aici încolo. „Are you ready?” e de fapt începutul unei melodii, o şoaptă rostită de o splendoare de băiat, o propoziţie care mă face să rânjesc  atât de instantaneu... Doar o altă obsesie de fapt, care probabil va trece destul de curând...

Here’s the fin. O să-mi adun neuronul de pe unde s-a ascuns să nu-l mai sâcâi la o oră în care ar trebui să călătorească pe tărâmul viselor şi plec la lucruri mai importante. Ca... făcutul ghiozdanului. Şi spălatul pe dinţi. Şiii dormitul.

Good nait!

Cine nu ştie înota?

De ziua verişoarei mele, am fost invitată la o “pool party”. Puştoaica tocmai a împlinit 9 ani şi şi-a chemat toţi colegii, după cum e obiceiul în clasa lor. Astfel am sfârşit eu, copil cu vreo 2 capete mai înaltă decât ei, într-o gloată de fix 18 plozi.

Mă aşteptam la o nebunie totală, la gălăgie, la o adunătură de pişcoţi de pe care nu ai voie să-ţi iei ochii de frică să nu se înece. Dar spre uimirea unchiului meu şi a mea, doar vreo 2 sau 3 nu se prea aveau cu menţinutul la suprafaţă. Asta ne-a scutit de multe probleme.

Mă gândeam că va fi ceva interesant, dar sincer, nu mă aşteptam să fiu aşa de băgată în seamă. Şi nici să fie aşa de ascultători copiii. Niciunul n-a comentat, nimeni n-a stricat nimic, nu s-au lovit şi s-au distrat tot timpul cât au fost acolo. Ce drăguţ, aşa-i?

Mi-a plăcut şi m-am distrat odata cu ei. M-am dat de 2 ori pe tobogan cu o puştoaică şi am înghiţit mai multă apă decât ea. Şi da, ştiu să înot. Problema a fost că am uitat să-mi ţin respiraţia, sau să mă gândesc măcar la faptul că nu mă voi opri deasupra apei. Eh, soarta! A doua oară am fost puţin mai atentă. N-am înghiţit nimic atunci!

Era şi un fel de vârtej, care te făcea să te învârţi în jurul unei platforme rotunde, sau orice ar fi fost aia. Tâmpenia aia mi-a plăcut mult. La un moment, s-au agăţat vreo 5 puştoaice de mine şi-mi urlau în ureche. Cred că am şi învineţit câteva, dar nu pentru că le-aş fi lovit. Doar că încercam să le ţin pe toate la suprafaţă, şi să evit marginile bazinului de care le puteam izbi. A fost fără intenţie şi dacă au vreo urmă de la mine, îmi cer scuze. Dar şi lor le-a plăcut! Chiar mai mult decât mie.

Mi-a fost dor de apă! Îmi place să înot, să simt valurile, să lenevesc în apă. După ce am învăţat să înot, mă bălăceam atât de mult încât toată noaptea simţeau valurile lovindu-se de mine şi plimbându-mă dintr-o parte în altă. Chiar şi acum, după doar câteva ore, simt că mă clatin. Voi nu aveţi senzaţii de genul?

Un lucru care nu mi-a ieşit niciodată şi care probabil nici nu-mi va ieşi, e să sar cap. Mă fascinează persoanele care pot. Şi cele care pot înota pe fundul bazinului. E un mister total pentru mine cum reuşesc. Aveţi vreun pont de vânzare? Aş fi curioasă să închiriez unul.

Apropo, aţi observat reapariţia diacriticelor, nu? Ştiu că nu.

Random shit...

Second post, yupiii! Ma tot gandesc de vreo 3 zile ce-as mai putea scrie, dar neuronul meu, se pare, e intr-o continua hibernare. Woa, si-am facut si-o rima!
In primul rand, I have a new haircut, yupiii! Si e exagerat de scuuurt, dar mere.
Second, am aflat o chestie tare interesanta astazi. Pe drumul spre casa, compatrioata mea de mers/venit la si de la scoala, mi-a zis ca ajungi la o concluzie atunci cand obosesti sa gandesti. Eo nu stiam. Voi stiati?
Third, am o durere de cap ingrozitoare. Asta e irelevant.
O sa incetez sa numar, pentru ca devine enervant si pentru ca nu stiu ce urmeaza. De curand, m-a marcat o replica si simt nevoia sa v-o impartasesc. Vazandu-ma cu parul in ochi, unul din colegi, mai dus cu pluta din fire, mi-a zis sa-mi dau parul la o parte. O sa dau in miopie daca nu. Si e grav. De acolo, dau in cancer. Si apoi, dau in copii. Draguta concluzie, nu?
Inca ma doare capul, si nu se prea arata dragut sa termine. Materialu' a naibii de prost! Si totusi, ar trebui s-o faca. Am program incarcat astazi, da da!
Am ramas in pana de idei, asa ca o sa inchei aici.
Scriind randurile astea fara noima, imi dau seama cat de lenesa sunt. Unde naiba-s diactricile, omule?


Departe...

That's all for today! Asta nu era ceva replica de virgula desene animate?
In orice caaaz, kisses, hugs and candies.

Welcome...

...to my world!

First of all, aş vrea să lămuresc o chestiune total neinteresantă şi probabil irelevantă:  marimo este o plantă (algă de fapt) micuţă, verde şi rotundă. Suficient de drăguţă încât să-mi obsedeze neuronul, îmi simt mintea total împăienjenită de bile pufoase. Asta a sunat pervers...

Anywaaay! După săptămâni întregi de lacrimi şi rugăminţi, am acceptat într-un finally să mă alătur vouă... Ok, poate nu chiar săptămâni... Biiine, zile! Ore? Offf... recunosc. Au fost doar 5 amărâte de minute. Ce puţină voinţă am!

În orice caz, nice to meet ya, bloggers!